Femeile absorb anual 2, 3 kilograme de substanţe toxice din farduri şi creme, se arată într-un studiu de specialitate!

Banalul gest de a se farda dimineaţa în faţa oglinzii le poate costa scump pe reprezentantele sexului frumos. Un studiu britanic arată că, prin intermediul produselor cosmetice uzuale, pătrund în corpul femeilor compuşi care pot provoca apariţia cancerului şi a iritaţiilor pielii. Aceiaşi compuşi pot determina îmbătrânirea prematură a epidermei.

Rutina femeilor implică folosirea demachiantului, a cremei de faţă, a produselor de machiaj şi a rujului. Un studiu britanic recent, publicat în revista “In-Cosmetics” şi preluat de daiymail.co.uk, arată că epiderma femeilor absoarbe anual 2, 3 kilograme de substanţe toxice, potenţial cancerigene din creme de corp, rimeluri sau rujuri. În cadrul acestei cercetări, biochimistul Richard Bence a studiat timp de trei ani substanţele prezente în produsele cosmetice convenţionale. “Trebuie să începem să ne punem întrebări asupra compoziţiei produselor, şi nu să le acceptăm pur şi simplu pentru că ni se spune că sunt sigure”, a spus Bence. El a adăugat că nu se ştie încă ce efect au aceste substanţe chimice atunci când sunt amestecate. “Efectul ar putea fi mai puternic decât suma efectelor substanţelor luate separat”, a explicat specialistul.

Leave a Reply